E greu să scrii de Toja. La cât s-a vorbit despre el până acum, orice cuvânt în plus pare o blasfemie. Columbianul cu CV îndoielnic ne-a invadat în ultima lună. Fiecare știre sau captură de pe youtube cu el era, de fapt, un alt episod din telenovela verii. „Toha“ sau pur și simplu „Toja“, oricum pronunția nu contează. Cum n-a contat nici faptul că nu-l văzusem niciodată pe viu, că nu jucase decât pentru cele o mie de semne ale rubricii de sport dedicate comunității columbiene de peste Ocean. Tot ceea ce contează e că a venit! Pentru asta ne-am sacrificat o zi, ne-am enervat că nu veneau pozele cu el de la aeroport, că nu le-am dat la timp pe site! Venise El, deși nu știam exact cine.
N-am mai văzut de mult o desfășurare de forțe în presă precum cea de ieri. Poate că s-a mers pe ideea că, dacă tot n-avem inundații, măcar să le provocăm. În sport, învinșii unui meci reînvie în partida următoare. Mereu există un nou început. Numai că în cazul de față am avut de-a face cu Sfârșitul în direct. Nu-mi credeam ochilor privind live-urile televiziunilor de specialitate sau nu în așteptarea unui fotbalist de nișă. „Bună ziua, Toja întârzie!“ sau „Și-a pierdut bagajele! Revenim!“. La final, când a prins din zbor un tricou de-al Stelei, urmașul lui Jim Morrison pe terenul de fotbal abia a catadicsit să zâmbească.
Salvarea Stelei era vie, avea chip, deși imaginile erau în mișcare. Nimeni n-a avut inspirația să trimită o cameră la palat, acolo unde Gigi trăsese cu ochiul invidios la prim-planurile cu noua sa descoperire. Păcat! Ar fi fost interesant de surprins momentul în care Becali își șoptea în barbă și în direct: „Na, că m-am pricopsit și cu Oha ăsta!“. Asta chiar ar fi fost o lovitură de presă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER